Pages

Jocuri educative pentru copii – Dezvoltarea vocabularului



Materiale necesare :
-         dictionar
-         hartie
-         creion


Acest joc este ideal pentru doi, trei sau mai multi copii de varste mai mari.
Unul din ei cauta in dictionar un cuvant ciudat si scrie pe o hartie definitia lui.
Rosteste cu voce tare cuvantul, iar restul jucatorilor trebuie sa defineasca fiecare, pe cate o bucata de hartie, cuvantul dat ( inclusiv cel care a cautat sensul cuvantului in dictionar).
La sfarsit unul dintre participanti citeste cu voce tare toate definitiile si roaga jucatorii sa voteze care este cea mai apropiata de original ( cel care a vazut explicatia din dictionar nu are drept de vot).
Raspunsul corect valoreaza 5 puncte.
 Jocul continua , urmatorul jucator alegand un alt cuvant.

Jocuri educative pentru copii – Sa invatam sa cunoastem ceasul !



Materiale necesare :
-         ceas
-         hartie
-         desene cu activitatea zilnica
-         lipici
-         carioca
-         carton
-         capse sau nituri

In randurile urmatoare va sugeram o metoda simpla prin care ii puteti invata pe copii sa cunoasca ceasul.
Puteti folosi un desteptator sau chiar un ceas confectionat din carton. ( Daca alegeti ultima varianta, pentru prinderea aratatoarelor folositi capse sau nituri care se vor fixa in asa fel incat sa asigure mobilitatea acelor de ceasornic) .
Puneti ceasul la ora la care se trezeste copilul.
Rotiti acul mic si povestiti despre activitatea unei zile obisnuite : ce face copilul la ora 8 dimineata etc.
Nu uitati ca pentru copiii mai mici e greu sa inteleaga ca o zi are 24 de ore si se pot incurca.
Cautati in ziare fotografii care au ca subiect activitatile zilnice. Puteti decupa o fotografie cu o cutie de lapte , ca reprezentare a micului dejun, pe care apoi sa o lipiti pe ceasul de carton, la ora la care copilul mananca.
Nu e nevoie sa-i invatam pe copii prea repede sa stie ora cu exactitate !

Jocuri educative pentru copii - joc pentru stimularea fanteziei – Ce reprezinta imaginea ?



Materiale necesare :
-         hartie
-         stilou
-         creioane
-         cateva fotografii decupate din ziare
-         un album sau o mapa


Decupati din reviste si ziare fotografii interesante sau amuzante si cereti copiilor sa conceapa un text pentru ele.
Daca copilul e prea mic si nu stie sa scrie , notati dumneavostra textul pe care el il compune.
Dupa ce ati decupat fotografiile adunati-le intr-un album sau intr-o mapa.
Cautati fotografii cu : animale, oameni, masini, evenimente sportive, sarbatori.

Jocuri educative pentru copii - joc de creativitate – gandire creativa



Gandirea creativa ne ajuta sa scapam de obisnuintele noastre de gandire si sa ne debarasam de prejudecatile prin care intelegem lumea.
In cele ce urmeaza va prezentam o ocupatie care elibereaza mintea copilului de convetii. Acest joc se poate desfasura oricand si oriunde in casa. Nu conteaza varsta copilului.
Aratati copilului un obiect din camera si intrebati-l la ce foloseste. Luati , de exemplu, un obiect din bucatarie , un polonic si dupa ce ati primit raspunsul , intrebati copilul ce altceva ar mai putea face cu el. Raspuns posibil :  se poate sapa o groapa.
Incercati jocul si cu alte obiecte din bucatarie : linguri, furculite, farfurii etc.
Orice camera din casa este potrivita pentru acest joc.

Jocuri educative pentru copii - joc de inteligenta – joc de creativitate si logica



Iata cateva jocuri de inteligenta care cer gandire logica, destinate copiilor mai mari.
Rugati copilul sa isi imagineze ca o minge de ping pong a cazut intr-o teava scurta , infipta in pamant si astupata la un capat. Teava este prea ingusta ca sa poata baga mana in ea. Langa teava sunt cateva boabe de orez, niste bucati de magnet , o fasie de carton si o sticla cu suc de mere. Cum se poate scoate mingea cu ajutorul acestor obiecte ?
Raspunsul este : turnati sucul de mere in teava si mingea va iesi la suprafata . Restul obiectelor sunt o capcana , nu servesc la nimic.
Puteti incerca si probleme mai grele.
Familia este in drum spre casa cu masina cu rulota si a ajuns la un pod cu cativa milimetri mai scund decat rulota masinii. Cum se poate trece de pod , stiind ca nu mai exista alt drum?
Raspunsul este : se dezumfla putin cauciucurile.