Pages

Jocuri educative pentru copii - joc de indemanare – Jocul cu formele



Materiale necesare :

-         ziare
-         faina
-         apa
-         un vas
-         tempera
-         alte materiale pentru obtinerea formelor



Foarte multe lucruri amuzante se pot obtine din cateva ziare vechi , putina apa si faina.
Daca amestecam toate acestea, rezultatul este o pasta de hartie presata.
Aceasta este tehnica de baza pentru obtinerea ei : taiati ziarele in fasii de 3-5 cm latime ; dupa aceea cautati o forma ( de ex. o teava groasa de carton ). Daca am gasit forma potrivita , sa nu uitam ca la sfarsit trebuie indepartata. Trebuie deci sa o acoperim cu celofan sau alt material asemanator.
Amestecati intr-un bol apa si faina , pana obtinem un material destul de consistent si dur, astefel incat sa se lipeasca de fasiile de hartie. Prima data vom face o cantitate mai mica din acest aluat , fiindca daca este prea gros , hartia se inmoaie prea tare. Introduceti hartia in acest material si aratati-i copilului cum se sterge fasia de ziar cu doua degete.
Dupa aceea, acoperiti forma cu foaia de celofan , peste care puneti o fasie de ziar , peste care urmatoarea in curmezis etc., pana acoperiti toata suprafata formei.
Daca ati terminat opera, puneti-o intr-un loc uscat si cald.
Dupa ce s-a uscat , scoateti forma si lasati copilul sa decoreze si sa coloreze ceea ce s-a obtinut.